Pentru cei avizi de poze

Am primit un link de la o prietenă, şi am rămas plăcut impresionat de ceea ce am văzut.  Câteva mostre:

Pentru galeria completă, click aici

Devreme

Deşi e devreme, e târziu, deşi aş putea fi liniştit, nu sunt. Starea care-mi zgândăre simţirea e izvorâtă din adâncul sinelui, acolo unde nimeni, decât o personă are voie să intre. Dar nu a intrat. S-a complăcut în etericul exterior, rece şi crud, care modelează deprimarea. Deprimare care tinde mai apoi să cucerească tot în juru-i, precum o plagă indestructibilă a cărei sete nu poate fi potolită…

06:21, ora magică aleatoare, ale cărei vibraţii mişcă, şi anume, pe mine.

Timpul trece

Iar oamenii mor. Ieri a murit Michael Jackson. Lăsând la o parte controversele care l-au înconjurat de-a lungul vremii, mie mi-a plăcut mare parte din muzica lui. Şi l-am privit doar din punctul ăsta de vedere. Cu bine.

Impresie despre o recenzie

Am revăzut azi noapte Rambo: First Blood. Unii ar spune ce porcărie, Rambo, ha! Se poate spune şi asta. În ultima vreme m-am pus să revăd câteva filme vechi pe care le-am văzut prima oară fiind copil, pe atunci neînţelegând mare lucru din ele. Erau pentru mine o ocazie să văd împuşcături, explozii, eroi şi asa mai departe. Nu prea am avut cine ştie ce părere bună depsre Stallone până acum, dar pot spune că aici mi-a plăcut. Mai pot spune că filmele vechi, în general, au ceva, ceva mai bun decât multe din prostiile care se scot în prezent. Dar să revin.

Am citit aici un review (recenzie, pentru iubitorii de română) despre filmul ăsta şi am rămas puţin mirat de unele prostii debitate acolo. Nu mai intru în detalii despre cum a jucat Stallone şi despre explozii, bla bla. Ce-mi sare în ochi este faptul că se spune că filmul ne face să credem că războiul din

Rambo

Vietnam a fost un război justificat şi că a fost pierdut din cauza hipioţilor şi politicienilor liberali şi alte aberaţii de astea. Plus faptul că scena de final dintre Rambo şi Trautman este catalogată cam aşa: “Their final scenes together are the stuff of homoerotic dreams, where tears are shed, confessions are given, and bonding is put above all else. Men simply do not behave like this in real life, unless a salad tossing is to follow.” Atâta prostie poate fi debitată în aşa puţine cuvinte… În prezent, dacă nu-ţi place de cineva sau ceva, vii cu argumentul “ce gay!”. Care este o cretinătate. Nu cred că experienţa unui război este una cu care poţi trăi uşor şi este foarte traumatizantă, oricât de dur ai fi. Finalul filmului reprezintă de fapt descărcarea personajului, în sfârşit se deschide şi spune ce are pe suflet. Aici nu este vorba despre politică şi război ci despre efectele traumatizante ale războiului asupra omului. Eu asta am văzut şi asta m-a impresionat. Atâta fac pe ei unii cu teoria conspiraţiei cu mama mă-sii, că prin filmu ăsta vor să ne facă să simpatizăm cu cel care distruge şi omoară. Filmul ăsta mă face să simpatizez, da, însă asta nu înseamnă că aprob distrugerile. Totul putea fi rezolvat dacă Rambo ar fi fost deschis de la început şi ar fi spus poliţistului adevărul, că a aflat de prietenul său care murise şi este afectat. Mă rog, poate. Dar nu despre asta e vorba în film. Filmul ne arată în ce transformă războiul oamenii.

Încă o confirmare

Că lucrurile la noi se fac mai mult ca să fie făcute. Azi plouă. Azi am fost cu bicicleta în oraş. Azi am căzut cu bicicleta. De ce am căzut? De prost, ar zice unii. Ei, acum n-a fost din cauza asta ci pentru că nu am fost în cunoştinţă de cauză. Nu am luat la cunoştinţă că anumiţi cretini care au făcut piste de biciclete le-au făcut alunecoase ca gheaţa pentru biciclete, atunci când sunt ude, în speţă când plouă. Adică vopseaua verde aplicată pe aceste piste pentru a le diferenţia de trotuar este pe post de derdeluş. Asta e în Timişoara, sper să nu fie peste tot în ţară aceiaşi cretini care amenajează astfel de aberaţii.

Rural happening

Incredibil cât analfabetism poate exista la un bâlci. La sat. Oltenia, sau Muntenia, undeva la limită. Că parcă sunt o apă ş-un pământ.

Văsălie inexistentă

Imaginaţi-vă în locul meu, am o durere de cap infernală, recidivată în urma consumului unei beri. O bere începută în cinstea unei prietene. A, nuuu… nu dau vina pe nimeni, vina e a mea, miercuri seara m-am făcut varză cu bere şi joi m-a acompaniat aceeaşi durere care stă cu mine acum de vorbă. Măcar e mai bine decât nimeni, nu? Heh… Ce replici consolante îmi torn la orele astea târzii.
Adevărul e că durerea de cap se joacă de-a hoţii şi vardiştii cu durerea spirituală, care e mai dăinuitoare de ceva vreme. Păi cum naiba să nu dăinuie, când se produce acel dezechlibru, generat de lipsa de concordanţă a sentimentelor mele cu sentimentele unei alte persoane direct implicată în obiectul mai sus menţionatelor sentimente ale mele. Ce direct implicată, să vă spun drept, e chiar ea în sine acel obiect! Straşnic! Şi ce elucubraţii frazeistice (nici nu ştiu dacă există cuvântul ăsta şi mi-e şi lene acum să verific) sunt în stare să generez. Pfoai, sunt pe cale să devin un semizeu scriitoricesc! Haaaa! Îmi şi imaginez râsetele la citirea acestei afirmaţii.
Eheeei, dragii moşului (nu, nu sunt moş), drept să vă spun, folosind un termen din mediul academic stradal “e grele!”.
Cred că am fost până acum prea blând în scrierile astea bune sau rele şi e posibil să mai arăt şi alte laturi ale – da aţi ghicit -  mele.

Încă

Uite

Uite ce de opţiuni. Uite ce de posibilităţi. Uite câte se întâmplă. Uite câţi sunt în lista de mess. Uite ce bună e aia, frate! Uite ce dezordine e la mine în cameră! Uite că iar n-ai luat pâine! Uite un pitbull fără botniţă! Uite câte mâţe printre blocuri. Uită-te în jur, ce de oameni animalici. Uite, am pus Norah Jones:) Uiteeee… îngheţată, hai să ne luăm! Uite, ce zici să alergăm prin centru şi să cântăm Pasărea Colibri? Uite ce târziu e! Uite că a plecat şi ultimul tramvai, fras! Uite ce amar de vreme se abate peste noi. Uite cum am pierdut şi trenul, cateva secunde au lipsit… Uite acolo, curcubeu! Uite dincolo, cur fără beu! ) Uite-te la ăla, ce bârnău are! Uite cum licăreşte lumina la mine-n cameră. Uite cum se joacă umbrele. Uite cum mă umbresc şi eu printre ele. Uite ochelarii uitaţi la mine pe masă… Uite foile scrise, mărturia unei prezenţe. Uite patul gol. Uite-mă, golit.

Revelaţia

Ziua de ieri m-a adus brusc cu picioarele pe pământ şi mi-a adus aminte că trăim într-o societate cam anapoda, zic eu. Am fost la berărie, la fabrica de bere Timişoreana (din Timişoara, clar) şi am cerut o nefiltrată. Chelneriţa zice că nu mai au. Păi cum, tocmai aici nu mai aveţi? S-au gătat butoaiele fabricii de bere? La care ea, nu, doar că nefiltrata nu se face aici.. o primim cu tirurile… Poftim? Cum adică primiţi bere Timişoreana nefiltrată cu tirurile?? Păi nu aici e fabrica de bere? Păi da, dar nefiltrata o primim cu tirurile, nu ştiu exact de unde, eu sunt numai chelneriţă.. Probabil de la Cluj.

Şi a mai murit o legendă, cel puţin în mintea mea. Ştiţi ce? Mă f.t în Ursus şi în tirurile lor.