00:52

The best is yet to come, as they say. Voi crede asta pentru că e prea interesant să nu o fac…

Seri scăldate de lumina slabă, roşiatică, ce şi-a făcut culcuş în odaia asta în care mă aflu de-atâta amar de vreme. Uneori seri vulcanice, alteori seri în care ai fi putut băga mâna-n foc că prin tavan plouă, la cât de plouat eram.

Vechiul să rămână în urmă, noul să vină.

…

…

Dacă te-ai lăsa dusă de val, aş face furtună pe mare!

La moartea lui Neamţu

Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă
Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer.

Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare,
Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt,
Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare
Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ.

Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine!
Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat!
Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine?
Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat?

Ş-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată
De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum,
Şi imaginele-s şterse, ce prin el treceau odată,
Sufletul (dacă esistă) printre nori îşi face drum.

Ai ştiut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină?
Că-i o sarcină viaţa? Că-i martiriu să trăieşti?
Ai ştiut tu cum că moartea e un caos de lumină,
Că la finea veciniciei te-aştept stelele cereşti?

De-a vieţii grea enigmă ţie-acuma nu-ţi mai pasă,
Căci problema ei cea mare la nimic o ai redus.
Pe când nouă-ncă viaţa e o cifră nenţeleasă
Şi-n zădar cătăm răspunsul la-ntrebarea ce ne-am pus.

În zădar ne batem capul, triste firi vizionare,
Să citim din cartea lumei semne ce noi nu le-am scris.
Potrivim şirul de gânduri pe-o sistemă oarecare,
Măsurăm maşina lumei cu acea măsurătoare
Şi gândirile-s fantome, şi viaţa este vis.

Mihai Eminescu

Stare

Pereţii minţii, scrijeliţi necontenit de gânduri, stări care înoată în toate direcţiile, un amalgam de simţăminte… Durerea de cap le coordonează ca un veritabil dirijor. În calmul generat de o muzică ambientală caldă, încerc rezugrăviea pereţilor scrijeliţi, liniştirea stărilor, uniformizarea simţămintelor.

Omul e aşa de complicat, nu poate fi altfel, e una din laturile definiţiei lui. Complicarea asta.. rezultat al vieţii pe care o duce?.. sau viaţa e un rezultat al complicării? Cred că omul s-ar plictisi enorm dacă nu ar fi complicat. Voi ce credeţi?

Noapte?

Ceasul zice că nu, ceasul zice că e dimineaţă.

Noaptea s-a înfipt adânc, însă, turnuri în lumina lunii stau să cadă peste mine.

Sa incepem ziua razand

see more Celeb Look-A-Likes

Firea omului

Atunci când o duci rău, când stai prost cu banii sau ai o decepţie sentimentală sau ceva de genul.. Şi vezi pe alţii că  sunt bine, ca au o relaţie fericită şi armonioasă.. Chiar te poţi bucura sincer? Chiar există adevăr în vorba aia “mă bucur pentru tine/voi!” Eu am constatat că nu prea. Când îmi vărs interioarele de amar şi văd pe un prieten sau prietenă că tot timpul e cu zâmbetul pe buze “ce fericit sunt!” parcă mi se face şi mai rău. Pot să zic mult şi bine că mă bucur că e fericit, dar de fapt e invers. Nu că mi-e ciudă pe persoană, pur şi simplu adaugă la starea urâtă. Şi mai văd şi poze cu ei pe net cu “iubi” lor şi clar comentariile “ce bine vă stă împreună! cât mă bucur pentru voi!” mă cam ia cu o stare… Şi acele comentarii sunt lăsate exclusiv de femei! Mda…

Suntem egoişti, asta e clar, iar caracteristica asta cred că merge mult mai departe decât ne-am imagina noi. De exemplu, dacă ajut pe cineva fără alt motiv decât că are nevoie şi sunt disponibil, s-ar zice că sunt altruist, că îmi place să ajut. Da, dar mai e ceva. Mă simt EU bine când ajut pe cineva şi ştiu asta de la inceput. Şi în interiorul meu mă gândesc.. În viitor o să mi se întoarcă favorul. Până la urmă de egoism nu scăpăm. Şi recunosc. Sunt egoist. Dar nu sunt egoist în detrimentul celor din jur