Tremurul
În ticăitul imperceptibil al ceasului de mână îmi număr fără să vreau zvâcnirile necontenite.
Picioarele sunt reci, îmi fredonează “Cineva să ne aducă vara înapoi”, nu le place în papuci. Le-am pus şosetele de lână, s-au mai liniştit. Dar eu mă bălăcesc în nelinişte, imaginaţi-vă un jacuzzi imens de nelinişte, înconjurat de pereţi, pe margine. Şi deodată pare-se că şedinţa în cada agitată s-a finalizat. Ies frumos, răsuflu oarecum uşurat şi păşesc înainte… apare interiorul unui compartiment de tren, doamne, trenul, acest înger şi demon al sufletului nostru, care ne duce la fericire, ne duce la agonie, ne plimbă în sunet metalic pe cuprinsuri largi… nopţi feroviare, legănatul haotic, sms-uri care transformă telefonul în becul încăperii… o carte citită integral în tren, care devine un prieten ce-ţi vorbeşte fără sunet de pe raft.
Capăt de linie. Aşa cunoşti trenul mai bine, din început în capăt de linie. Şi iată-mă în gară. Avalanşă! Oameni, culori, freamăt, zgomot, şaorme, ziare, metrou. Şi eu păşind agale în timp ce vocea aceea robotică ŞOPTEŞTE “Atenţie, se-nchid uşile!” Pleacă o garnitură şi peronul de vizavi se luminează subit. Acolo e… e…
Când deodată se porneşte vuiet.. Alarma telefonului.
Like this:
1 comentariu până acum
-
Tzubulau on noiembrie 24, 2011
