Pimbare

Câteva click-uri după miezul nopţii şi camera cade peste mine. Ce pot face atunci? Simplu, apelez la buna mea prietenă, bicicleta, care nu comentează niciodată când vreau să ies cu ea la o plimbare.

Plec la drum, iau geanta în spate, o bluză, că deh, deşi e august, e trecut de miezul nopţii.. Weather underground îmi zice că în urmă cu jumătate de oră erau 19 grade. Cer senin. Booon. Hai să mergem. Mă opresc la Mol. Nu, nu ca să fac plinul la benzină, ci ca să iau nişte bere. Îmi aduc subit aminte faza din South Park în care nişte copii sunt luaţi la vânătoare de unchiul unuia dintre ei, le dă la fiecare o puşcă şi o doză de bere, iar în momentul în care unul întoarce puşca spre altul, unchiul zice “Be careful, son, you’re gonna spill your beer!” (Ai grijă, copile, c-o să-ţi dai berea pe jos!) )))

Să continuăm. O iau pe Cluj, spre centru. Din sens opus, alt biciclist. Mă uit mai bine, un prieten, fost coleg de liceu, îl salut. Continuu drumul. Ora era.. vreo 1 fără ceva. Lumea are activitate la ora asta, ce naiba. Ajung în intersecţia BCR, relativ goală, câte-o maşină, două. Asta e fain noaptea, e trafic aproape inexistent, şoseaua e a mea!:) Na, merg eu ce merg, ajung în Unirii. Boon. Mă aşez frumos la fântână, deschid berea şi beau liniştit. Prin Unirii ce poate fi… Oameni care lucrează la scena de acolo, (tot timpul e ceva de dat jos, de ridicat, de orice. În rest, cei de la terase, care la ora asta sunt paznici numai. Sau cine ştie, poate e deschis, nici n-am întrebat. Apoi sunt oameni răzleţi care ies de prin localurile din Unirii. În celălalt colţ de piaţă, un cuplu, pe băncile de beton… Cât am stat eu acolo să beau berea şi să fac diverse procese cognitive şi mai ştiu eu ce, ei şi-au văzut de treabă nestingheriţi, dintr-un sărut în altul. Erau drăguţi, aproape că m-am minunat. Dar n-am apucat. S-a terminat berea, semna că trebuia să mă urnesc.

Merg în continuare. O iau pe Aradului. Văd o tipă cu fustă scurtă care merge agale pe trotuar. Hmmm. O fi de aia? Dar de care să fie oare? Clar că era de aia, am întors capul după ea în trecere şi a bolborosit ceva, nu am prins ce… Probabil încerca să mă combine la un scurt sau mai ştiu eu ce… La cum arată unele, ar trebui ELE să plătească pentru sex… Asta era, hmm.. aşa şi aşa, nici nici. Treaba ei, probabil că face asta ca să-şi poată plăti taxa la facultă (da, sunt din Banat şi da, aici nu zicem cuvintele întregi.. cel puţin o poarte din ele…), oaaa.. Ce justificări am în mine. Mă  apropii de ieşirea din oraş. Ce să fac? Mai vreau.. Pe cai, Măria Ta! Hai să merg înainte… Am mers, am mers, am mers.. Maşini pe măsura orei 1 jumate cam aşa era. Noaptea, să nu uitaţi Un tir o trecut cam periculos de aproape de mine. Stopuri reflectorizante am, bec roşu am, nu avea cum să nu mă vadă. Un inconştient.

Ajung la drumul care o ia spre Băile Călacea.. Zic ce naiba, hai şi p-aici:) Am mai mers vreo 5 min până am zis că fac pauză, după care mă întorc. Am lăsat bicicleta jos şi m-am pus pe iarbă, rezemându-mă de un copac de pe marginea drumului. În depărtare se aud din când în când tirurile care circulă între Timişoara şi Arad. Luna îşi face loc prin nişte norişori ca o pânză. Iarba moale şi destul de uscată. Loc numai bun, mai mai că era să adorm acolo privind cerul…

După vreo jumătate de oră de stat, admirat celestul şi relaxare mentală, am decis că e vremea de întoarcere. M-am urcat în şa, am pedalat agale… agale… agale… Până înapoi în oraş… Până înapoi acasă.. În camera care cade peste mine. Dar surpriză, camera s-a potolit:) Iar eu prevăd că voi trăi de data asta:)

Timpul trece

Iar oamenii mor. Ieri a murit Michael Jackson. Lăsând la o parte controversele care l-au înconjurat de-a lungul vremii, mie mi-a plăcut mare parte din muzica lui. Şi l-am privit doar din punctul ăsta de vedere. Cu bine.

Încă o confirmare

Că lucrurile la noi se fac mai mult ca să fie făcute. Azi plouă. Azi am fost cu bicicleta în oraş. Azi am căzut cu bicicleta. De ce am căzut? De prost, ar zice unii. Ei, acum n-a fost din cauza asta ci pentru că nu am fost în cunoştinţă de cauză. Nu am luat la cunoştinţă că anumiţi cretini care au făcut piste de biciclete le-au făcut alunecoase ca gheaţa pentru biciclete, atunci când sunt ude, în speţă când plouă. Adică vopseaua verde aplicată pe aceste piste pentru a le diferenţia de trotuar este pe post de derdeluş. Asta e în Timişoara, sper să nu fie peste tot în ţară aceiaşi cretini care amenajează astfel de aberaţii.

Revelaţia

Ziua de ieri m-a adus brusc cu picioarele pe pământ şi mi-a adus aminte că trăim într-o societate cam anapoda, zic eu. Am fost la berărie, la fabrica de bere Timişoreana (din Timişoara, clar) şi am cerut o nefiltrată. Chelneriţa zice că nu mai au. Păi cum, tocmai aici nu mai aveţi? S-au gătat butoaiele fabricii de bere? La care ea, nu, doar că nefiltrata nu se face aici.. o primim cu tirurile… Poftim? Cum adică primiţi bere Timişoreana nefiltrată cu tirurile?? Păi nu aici e fabrica de bere? Păi da, dar nefiltrata o primim cu tirurile, nu ştiu exact de unde, eu sunt numai chelneriţă.. Probabil de la Cluj.

Şi a mai murit o legendă, cel puţin în mintea mea. Ştiţi ce? Mă f.t în Ursus şi în tirurile lor.

Un pic despre religie/biserică

Cu ocazia apropierii sfintelor sărbători de Paşti, vreau să spun că părerea mea despre religie, în actuala ei formă, care cred că e deja învechită, nu este una bună. Ultima oară când am fost la o slujbă de înviere, am stat 2 ore afară cu o lumânare, am încercat să ascult ce se zicea de către preot, cât am putut, că atenţia era oricum atrasă şi de mulţimea de oameni din jur. La sfârşit, zice mama că ea nu mai poate sta, merge acasă, să rămân eu să iau paşti, adică pâine sfinţită. Lume multă, dar pâine destulă. Se fac mai multe cozi paralele. Au început apoi să se împingă de zici că erau o mulţime de vaci speriate, iar eu eram prins la mijloc. Am luat până la urmă pâine, dar eu am zis că mi-a cam ajuns cu mersul la biserică.

Tinde să devină din ce în ce mai clar că masele se comportă exact aşa cum sunt: fără minte. Nu mai am de gând să fac eterna afirmaţie “aşa e la noi, românii”, că deja m-am plictisit. Am un cap pe umeri şi tind să îl folosesc. Decât să merg la biserică pentru a fi călcat în picioare de “buni creştini” mai bine stau cuminte ori acasă ori undeva într-un local şi îmi văd de orice treabă aş avea.

Private no. calling…

Am şi eu o frământare pentru această seară de sâmbătă: care este scopul oamenilor când sună cu număr ascuns? Eu sunt un om care răspunde tuturor apelurilor, dacă are telefonul lângă el. Probabil că fac asta din mai multe motive, mai ales când e un apel cu număr ascuns. Cred că sunt un om cu o curiozitate prea mare pentru a nu răspunde vreunui apel, normal sau cu nr. ascuns, însă în cazul din urmă curiozitatea e şi mai mare.  Cu excepţia unui caz sau două, când era vorba de ceva mai formal sau mai ştiu eu ce, de la vreun angajat al vreunei firme, sau verificari pentru chestionare, cazuri în care apelurile au fost normale şi am purtat discuţii, în majoritatea cazurilor, apelurile cu număr ascuns sunt mute… Pentru ce? Unii vor să te verifice.. sau obţin ceva plăcere sunând şi nezicând nimic? Sau or fi foste iubite, care nu ştiu cum să ia legătura cu tine şi vor măcar să-ţi audă vocea pentru câteva secunde… Chestia e că aproape niciodată nu vei afla cine a fost persoana. Şi asta e uneori frustrant pentru unii, de exemplu pentru mine. Prieteni de-ai mei mi-au zis că ei nu răspund la astfel de apeluri. Eu unul nu mă pot abţine. Asta pentru că unele surprize chiar îmi plac şi de fiecare dată când vad că sună “private no.” mă aştept la vreo surpriză.. Dar voi?…

Infidelitate

Că tot suntem la capitolul decepţii, ia uitaţi aici ce situaţie:

Uite unde se ajunge cu minciunile…