Întrebare

Aţi fost vreodată aşa de agitaţi la gândul că urmează să se întâmple ceva şi să luaţi o decizie încât palmele devin aproape permanent o sursă de umezeală?

Pentru că…

Pentru că a venit iarna, pentru că îmi văd respiraţia, pentru că noaptea e supremă, pentru că oamenii sunt înfofoliţi, pentru că mă uit după polei, pentru că iau mănuşile, pentru că merg tot cu bicicleta, pentru că oricum mă încălzesc, pentru că doar dimineaţa respir lumina soarelui, pentru că sunt veşnic dornic de mai mult somn, pentru că mi-a cântat muzica în vreme ce dormeam, pentru că la naiba, de ce să-l mai opresc, să cânte, pentru că răspund zilnic la telefoane, pentru beau ceaiul de dimineaţă, pentru că nu sunt cofeinizat, he, pentru că totuşi vara e mai bine, pentru că mă cufund sub plapuma groasă, pentru că traficul e infernal, pentru că mă gândesc la ceva, pentru că am şi regrete, pentru că am şi bucurii, pentru că o frunză uscată îmi poate declanşa o amintire încă verde, pentru că patinez prin stări, pentru că iub…iubesc.

Locul ei

Se gudura ea, o pisică ce torcea imbrăţişări calde şi pasionale. Ştia încotro se îndreaptă, precum barca spre insula salvatoare, aşa şi ea spre pieptul lui, unde îşi aşeza capul să poată moţăi în legănatul inimii… Iar el, cuprinzând-o cu braţele era furat de serenitatea ce i-o dădea comoditatea ei, cum statea ea acolo, pe pieptul lui, locul cel mai important din univers pentru ea în acel moment!

Firele ei de păr se jucau pe lânga nasul lui în ritmul respiraţiei calme, dar erau puţin cam obraznice, aşa că, la început fără să-şi dea seama, începu să îi mângâie creştetul pentru a le da la o parte, iar fata simţind acest alint adormi încet, în timp ce el îi şoptea cum duce lupte pe viaţă şi pe moarte cu firele ei… Adormi şi el, în timp ce-i netezea din ce în ce mai lent părul…

Tremurul

În ticăitul imperceptibil al ceasului de mână îmi număr fără să vreau zvâcnirile necontenite.

Picioarele sunt reci, îmi fredonează „Cineva să ne aducă vara înapoi”, nu le place în papuci. Le-am pus şosetele de lână, s-au mai liniştit.  Dar eu mă bălăcesc în nelinişte, imaginaţi-vă un jacuzzi imens de nelinişte, înconjurat de pereţi, pe margine. Şi deodată pare-se că şedinţa în cada agitată s-a finalizat. Ies frumos, răsuflu oarecum uşurat şi păşesc înainte… apare interiorul unui compartiment de tren, doamne, trenul, acest înger şi demon al sufletului nostru, care ne duce la fericire, ne duce la agonie, ne plimbă în sunet metalic pe cuprinsuri largi… nopţi feroviare, legănatul haotic, sms-uri care transformă telefonul în becul încăperii… o carte citită integral în tren, care devine un prieten ce-ţi vorbeşte fără sunet de pe raft.

Capăt de linie. Aşa cunoşti trenul mai bine, din început în capăt de linie.  Şi iată-mă în gară. Avalanşă! Oameni, culori, freamăt, zgomot, şaorme, ziare, metrou. Şi eu păşind agale în timp ce vocea aceea robotică ŞOPTEŞTE „Atenţie, se-nchid uşile!” Pleacă o garnitură şi peronul de vizavi se luminează subit. Acolo e… e…

Când deodată se porneşte vuiet.. Alarma telefonului.

Iată

…cum ne ducem existenţa liniară, dar cu mintea prinsă în atemporalitate…

Să plecăm

Plec, mă duc, pornesc la drum, voi vedea cum rămân stâlpi, case, oameni, în urmă. Voi simţi mişcarea până în cele mai mici capilare, pielea mi se va face de găină, voi trage chiote de bucurie, acea bucurie primordială „plec la drum!”. Las ce am şi plec doar cu gânduri virgine. Să găsesc noul, care zace peste acea zare. Să respir aer nou, să văd case noi, oameni noi, păduri, munţi, şesuri, să mă bălăcesc în sentimente abia fătate din travaliul generat de peisaj!

Panic Room

Ce dulce-amară e muzica asta la ore târzii în noapte, când camera mea devine tocmai un panic room care ia formă din întunericul ce zace…

Pentru Realitatea, Antena 3 şi compania

Un amărât de titlu nu sunteţi în stare să scrieţi corect… „indundaţiilor” ?? La ditamai trustul de presă. La toate emisiunile voastre de dezbateri, aşa zise dezbateri, niciun telespectator nu poate suna să intre în direct. Mă uit şi nu văd decât aceleaşi emisiuni tâmpe, gen fabrica sau aşa ceva, unde zi de zi se adună aceiaşi oameni să dezbată NIMIC! Pentru că niciodată nu se ajunge la nimic concret în discuţii. Numai circ. Întrerupeţi discuţia să vedem „ce zice d-l parlamentar, că acum coboară scările”. Nicio idee nu e dusă la capăt, nimic nu e concret, totul e în aer, precum sunt cei pe care îi criticaţi. Ce reprezentaţi, voi, antena3 şi celelalte? Pe cine, ce? Cu siguranţă nu oamenii de rând din popor.

Later edit: la nici 24 h de la greşeli de scriere, apar greşeli elementare de geografie, de fapt cultură generală sau cum vreţi… :

Salată

Aşa cum cerneala penetrează creta.. stai, nu. Aşa cum româna e amestecată cu engleza aici pe site, aşa şi mintea mea e amestecată cu ea însăşi. Scrijelesc cu şurubelniţa pe masă. Altceva mai bun CHIAR AM de făcut. Dar nu fac. Tu care citeşti, mintea ta cum e?

Câini şi oraşe

Am citit pe site-ul Realităţii despre iniţiativa legislativă a prefectului de Bucureşti în legătură cu câinii vagabonzi din capitală. Aceasta prevede eutanasierea câinilor fără stăpân, în număr de vreo 40 000 în Bucureştiul mult iubit.

Acuma, ce vă spun eu vizavi de asta este că sunt de acord. Din mai multe motive. Când eram mic şi mă plimbam la mine în cartier printre blocuri am fost atacat din senin şi muşcat de trei câini fără stăpân. Am avut noroc cu nişte trecători care i-au alungat. Când am fost în Bucale anu trecut am fost destul de surprins să văd haite de câini pe trotuarele şi spaţiile verzi de pe Bld. Unirii, chiar în faţa Palatului Parlamentului. Câini care îşi făceau nevoile peste tot, lătrau şi uneori alergau după trecători. La televizor am văzut cum, în timpul unei curse de de maşini la nivel internaţional, tot pe lângă Palatul Parlamentului, un câine vagabond a intrat pe pista de curse, punând în pericol siguranţa piloţilor.

Având în vedere doar aceste câteva exemple personale şi multe altele care se petrec zilnic, consider că măsura este corectă, pentru că locul câinilor nu este pe stradă. Iar iubitorii, aşa zişii iubitori de animale sau câini, să îi ia acasă şi să nu mai fie cretini. Aici nu mai vorbim de cruzime faţă de animale, vorbim de nivelul de civilizaţie la care suntem şi spre care tindem. O societate trebuie să fie în stare să asigure siguranţa cetăţenilor. Sunt destui oameni răi pe străzi, nu avem nevoie şi de haite de câini.